Ei bine, se pare că nu doar câinii au o problemă serioasă cu iubirea! Dacă ar fi să ne uităm la ei, ne-am gândi că ar putea să-și facă un cont de Tinder pentru căței. Să vezi atunci câte "swipe right" pe "Pufi" sau "Rex"! Dar nu, ei se prăpădesc din lipsa de iubire, iar oamenii? Oamenii devin câini, dar nu din aceia drăgălași și blănoși, ci câini la figurat, adică devin mai răi și mai morocănoși decât un chihuahua neprimitor. Poate că o soluție ar fi să începem să ne purtăm unii cu alții ca și cum am fi căței adorabili – să ne scărpinăm pe burtă și să ne dăm labă. În definitiv, cine ar putea rămâne trist când primește o porție zdravănă de scărpinat pe burtică?
Cainii mor din lipsa de iubire pentru că, asemenea oamenilor, au nevoie de conexiune, afecțiune și sentimentul de apartenență. Când sunt privați de aceste nevoi esențiale, sufletele lor fragile se sting, la fel ca o flacără mică în vântul rece al indiferenței.
În cazul oamenilor, lipsa de iubire nu duce la moarte fizică, ci la o transformare mai subtilă și, poate, mai tragică. Oamenii devin „câini” atunci când își pierd speranța și încrederea în ceilalți, devenind suspicioși, defensivi și răniți. Aceasta este o moarte a sufletului, o pierdere a umanității și a capacității de a iubi și de a fi iubiți.
Metaforic vorbind, iubirea este liantul care ne ține întregi și conectați cu lumea din jurul nostru. Când acest liant dispare, ne pierdem în sine și devenim „câini” rătăciți, strigând după un strop de afecțiune într-o lume care pare să nu mai aibă urechi pentru nevoile noastre. Iubirea, în toate formele sale, este combustibilul care menține viețile noastre și ne permite să strălucim în fața adversităților. Fără ea, riscăm să ne transformăm în niște umbre ale propriului nostru potențial, devenind niște „câini” singuratici, rătăciți în căutarea unei lumini care să ne aducă din nou la viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu