Imaginați-vă că sunteți un vrăjitor puternic, cu o mantie strălucitoare și un baston magic. Când nu spuneți nimic, sunteți ca un vrăjitor misterios și enigmatic, având toată puterea în mâinile voastre. Nimeni nu știe ce planuri grandioase aveți sau ce vrăji impresionante sunteți capabil să lansați. Dar, în momentul în care deschideți gura și începeți să vorbiți, mantia dispare, bastonul se transformă într-un microfon și, brusc, sunteți pe o scenă de stand-up comedy, iar publicul râde (sau nu) de fiecare cuvânt pe care îl spuneți. Practic, treceți de la a fi Gandalf la a fi un stand-up comedian care face glume despre cum a înfruntat un dragon vegetarian care i-a cerut rețeta de salată de quinoa.
Cuvintele sunt ca niște săgeți, odată eliberate din arcul tăcerii, nu mai pot fi oprite și își urmează cursul, lovind sau alinând, conform puterii lor. Atunci când nu spui nimic, ești ca un munte tăcut, plin de mister și potențial, invulnerabil la vânturile schimbătoare ale opiniilor și judecăților. Ești stăpânul propriei tăceri, având un control deplin asupra a ceea ce lași să fie cunoscut sau necunoscut.
În schimb, odată ce alegi să vorbești, devii ca un râu care curge liber, neputând să-ți retragi cuvintele înapoi în izvorul lor. Fiecare cuvânt rostit te leagă de percepțiile celor din jur, de reacțiile lor și de consecințele ce decurg din aceste reacții. Astfel, devii sclavul cuvintelor tale, prizonier al propriei sincerități sau indiscreții, ca un râu care nu poate să-și schimbe cursul odată ce a părăsit izvorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu